skip to Main Content
Menu

Romii vorbesc despre Holocaust doar pentru a primi despăgubiri

Este fals. Puțini dintre romii deportați au primit vreo compensație. Și mai puțini au primit vreun ajutor de la statul român.

Dintre cei 25.000 de romi deportați în Transnistria, aproximativ jumătate au murit în timpul deportării. Până în 1989, romii nu au fost recunoscuți ca o minoritate etnică. Printre altele, asta înseamnă că nu li s-a permis să se organizeze și că nu au putut comemora deportările în Transnistria.

Abia foarte târziu, când deja majoritatea supraviețuitorilor muriseră, au conceput autoritățile române o lege prin care victimele persecuțiilor etnice din perioada 1940-1945 să poată beneficia de anumite drepturi.

Spre deosebire de alte state care au creat diferite forme de asistare a supraviețuitorilor (despăgubiri, pensii), România a dat o singură lege (189/2000) prin care s-au creat premisele acordării unui sprijin.

Drepturile oferite sunt puține. Până în 2015, suma acordată pe lună pentru un an petrecut în deportare era de 107 lei și 50 de bani. Pentru cei doi ani petrecuți în Transnistria un supraviețuitor rom putea spera la „uriașa” indemnizație lunară de 215 lei. Contravaloarea a 12-13 pachete de țigări sau a 10 pachete de Nurofen!

Chiar și așa, au existat numeroase cazuri în care supraviețuitorilor romi nu li s-au acordat aceste drepturi legale, invocându-se diferite pretexte:

  • legea 189/2000 nu ar fi pentru romi, ci pentru alte victime;
  • deși prevăzute de Lege, autoritățile refuză declarațiile notariale; atunci când acceptă declarațiile notariale, autoritățile române consideră că martorii romi nu sunt credibili dacă au avut mai puțin de zece ani la momentul deportării. Mărturia unui supraviețuitor rom născut în 1932 (având peste 86 de ani acum) poate fi refuzată, deși speranța de viață la romi e mult mai mică;
  • autoritățile  cer exclusiv documente de arhivă (care nu au fost prelucrate de unele arhive);  de exemplu, în 2018, la 76 de ani de la deportarea romilor, Arhivele Județene Sibiu au prelucrat doar 1% din documentele respective. În ritmul ăsta, pentru a-și primi pensia, supraviețuitorii romi ar trebui să trăiască circa 750-800 de ani…
  • autoritățile române refuză să accepte expertiza istorică a unor instituții specializate în studierea Holocaustului;
  • autoritățile române refuză să folosească arhivele altor instituții internaționale care au oferit compensații supraviețuitorilor Holocaustului (International Organisation for Migration, Erinnerung Verantwortung und Zukunft etc);
  • au fost cazuri când supraviețuitorilor romi li s-au refuzat drepturile pe motiv că nu pot demonstra data revenirii din Transnistria. Asta deși aveau acte de arhivă care dovedeau că fuseseră deportați!

Rușinos! Deși statul român a fost direct responsabil pentru deportarea acestor oameni, ulterior, nu i-a sprijinit cu nimic.

ce exemple avem?

ce putem face?

Back To Top