skip to Main Content

Evreul, țapul ispășitor

Simpatizanţii acestui tip de retorică consideră că toate catastrofele, dramele şi ghinioanele care au lovit şi vor lovi în viitor umanitatea au o singură cauză – EVREUL.

Teza evreului etern vinovat, responsabil pentru toate relele îşi are originea în etichetarea negativă pe care creştinismul a asociat-o, în mod tradiţional, evreilor, mai exact, în definirea acestora drept poporul lui Satan. Mecanismul care generează această stereotipizare negativă funcţionează în patru paşi:

  1. Dacă noi (creştinii) suntem poporul lui Dumnezeu şi facem voia lui Dumnezeu atunci voia lui Satan este făcută de către ei (evreii), poporul lui Satan
  2. Întrucât Dumnezeu este bun răul existent în lume nu poate veni decât de la Satan
  3. Aşa cum Dumnezeu acţionează în lume prin intermediul poporului său (creştinii) şi Satan apelează la proprii supuşi (evreii) pentru a-şi pune în practică planurile
  4. Întrucât Satan acţionează în lume prin intermediul poporului său (evreii) ⬄ toate relele din această lume sunt cauzate de evrei

Iluminismul (sec. XVII-XVIII) şi, în general, laicizarea Europei nu salvează evreul de această etichetare extrem de negativă, ci doar îl transformă din instrument al lui Satan în instrument al răului.

Ciuma neagră, comerţul cu sclavi, revoluţia comunistă din Rusia, sistemul capitalist, înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, Holocaustul, 11 septembrie şi Al Qaeda, ISIS, UE, BREXIT-ul sunt doar câteva exemple de “creaţii” evreieşti.

Dacă facem un exercițiu simplu și punem laolaltă aceste “creaţii” ale evreilor, ele se dovedesc a fi incompatibile. Această incompatibilitate demonstrează lipsa de logică şi coerenţă a acestei maniere de a descrie evreitatea:

  1. Dacă “evreitatea mondială” a fost responsabilă pentru ciuma neagră, atunci de ce tot un evreu a descoperit leacul împotriva acesteia?
  2. Dacă sunt părinţii comunismului, iar comunismul se naşte ca o reacţie la capitalism, cum de sunt tot ei şi inventatorii sistemului capitalist?
  3. Dacă sunt responsabili pentru 11 septembrie, atentat revendicat de Al Qaeda, de ce au mai creat şi ISIS? De ce cele două organizaţii, chipurile creaţii ale evreimii mondiale, nu s-au avut ca fraţii, ci s-au aflat într-o relaţie competiţională pe piaţa Islamismului fundamentalist?

ce exemple avem?

ce putem face?

Back To Top