skip to Main Content
Menu

Evreii sunt responsabili pentru comunism

Esenţa naraţiunii este că cei care au inventat comunismul au fost evrei, la fel şi cei care au adus comunismul în România.

Prima problemă cu această afirmație este generalizarea (utilizarea noțiunii „evrei” cu articolul hotărât, la plural). A doua problemă este exclusivitatea de parcă comunismul ar fi creația evreilor.

Când spunem comunism ne referim la ideologie și la regimul politic în sine. Din punct de vedere ideologic, comunismul nu are o definiție etnică. 

Ideologia comunistă exclude orice apartenență etnică. O fi fost el evreu după mamă și tată, dar Troțki nu s-a perceput niciodată drept evreu. Sloganul „Proletari din toate țările uniți-vă” arată că pentru comunism calitatea de muncitor e tot ce contează.

Cu totul altfel se pune problema în cazul regimului politic. Din acest punct de vedere, sistemul politic a fost construit de oameni. În Uniunea Sovietică, regimul începe cu Lenin. După Lenin, comunismul ca regim politic s-a diversificat: rusul Stalin, chinezul Mao, argentinianul Che Guevara, sloveno-croatul Tito.

În cazul regimului comunist din România, actorii principali au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.

Prezența evreilor în regimurile politice comuniste a fost minoritară. Peste tot unde a existat un regim comunist (în România, URSS, Iugoslavia, China și prin alte părți), evreii n-au reprezentat decât o minoritate. Când spunem minoritate nu ne referim doar la raportul cu populația majoritară, ci o minoritate chiar în cadrul propriilor comunități. De exemplu, în anii 30 evreii reprezentau circa 4% din populația totală a României. În cadrul Partidului Comunist Român evreii erau al treilea grup etnic, după maghiari și români. Ce să mai spunem că la acea vreme PCR nu doar că era scos în afara legii, dar era un partid complet nesemnificativ pe scena politică. Comunismul a fost adus în România de trupele sovietice și s-a instaurat în 6 martie 1945. În decembrie 1989, la sfârșitul comunismului, PCR avea aproape 4 milioane de membri din care majoritatea covârșitoare era formată din etnici români.

Nu în ultimul rând, comunitatea evreiască din România s-a raportat foarte diferit la comunism. Pe de o parte, a existat Ana Pauker. Ea a condus Ministerul de Externe (1947-1952). Pe de altă parte, a existat și Wilhelm Filderman, șef al comunităților evreiești din România timp de decenii, condamnat politic de regimul comunist. Deci, ca peste tot și întotdeauna, există o diversitate de opțiuni.

ce exemple avem?

ce putem face?

Back To Top