skip to Main Content
Menu

Evreii l-au ucis pe Christos

Acuzaţia este adusă evreilor devreme în istoria creştinismului. Ea a devenit un stigmat prin apelul la care sunt legitimate, de-a lungul istoriei, acte de o violenţă extremă îndreptate împotriva evreilor care au trăit la 300, 700 sau 1910 ani după crucificarea lui Iisus.

Hai să vedem ce știm:

Iisus s-a născut într-o familie evreiască din Galilea şi a trăit toată viaţa printre evrei. Publicul său a fost format din evrei. Limba în care a predicat a fost aramaica, deşi vorbea, cu siguranţă, şi ebraică şi, probabil, şi puţină greacă. Ucenicii săi au fost şi ei evrei. Pavel, cel care a propovăduit învăţătura lui Iisus dincolo de graniţele Iudeei, a fost şi el evreu.

Ca în cazul oricărei persoane publice, dintre cei ce l-au ascultat predicând, unii au fost de acord cu ideile sale, iar alţii nu. Important: cel puţin în timpul vieţii lui Iisus, comunitatea din jurul său nu a depăşit graniţele lumii iudaice.

Pentru a înţelege suita de evenimente care au condus la moartea lui Iisus trebuie să răspundem la două întrebări:

A. Cine au fost cei care l-au judecat pe Iisus?
B. C
ine a semnat condamnarea sa la moarte?

Să le luăm pe rând:

A. Cine au fost cei care l-au judecat pe Iisus?

Textul Noului Testament ne spune că Iisus a fost întâi judecat de Sanhedrin (tribunalul evreiesc) care, după ce l-a găsit vinovat, l-a trimis la Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei.

Dacă comparăm textul Noului Testament cu uzanţele vremii recuperate din alte categorii de surse istorice, ipoteza judecării şi condamnării lui Iisus de către Sanhedrin este invalidată de o serie de neconcordanţe:

  1. Conform uzanţelor vremii, pledoariile şi formularea verdictului nu aveau niciodată loc în aceeaşi zi, aşa cum se afirmă în textul Noului Testament.
  2. Conform evangheliior sinoptice (Matei, Marcu şi Luca), procesul a avut loc în ajunul zilei de şabat – acest lucru nu ar fi fost permis de legea iudaică.
  3. Textul Noului Testament ne spune că membrii Sanhedrin-ului s-au adunat în palatul marelui preot. Conform legii iudaice, Sanhedrin-ul se întâlnea doar în incinta Templului.
  4. Iisus este acuzat şi găsit vinovat de blasfemie dar acţiunile sale, aşa cum sunt descrise de Noul Testament, nu pot fi circumscrise acestei categorii legale. Conform legii iudaice, se face vinovat de blasfemie cel care huleşte, blesteamă sau pronunţă numele lui Dumnezeu (cf. Levitic 24:10-16). Or, Iisus nu se face vinovat de niciuna dintre aceste încălcări ale legii.
  5. Conform legii iudaice, un acuzat putea fi găsit vinovat doar în urma mărturiei a doi martori de încredere (Deuteronom 17:6, 19:15). În cazul procesului lui Iisus, nu a existat mărturia celor doi martori ceruţi de legea iudaică.
  6. Dacă Iisus ar fi fost condamnat la moarte de Sanhedrin, pedeaspa s-ar fi executat prin lapidare (lovituri cu pietre).
  7. Împărţirea bunurilor lui Iisus între soldaţii romani indică faptul că acesta a fost subiectul unui proces cu implicaţii politice, nu religioase. Conform legii romane, dacă cel acuzat era condamnat pe considerente politice, bunurile sale reveneau Romei. Dacă ar fi fost condamnat pe considerente religioase, de Sanhedrin, bunurile celui condamnat ar fi revenit familiei.

B. Cine a semnat condamnarea sa la moarte?

Un singur om putea să o facă, Pilat din Pont, guvernatorul roman al provinciei Iudeea. Asta susţine, de altfel, şi Tacitus, un istoric roman din secolul II. d. Ch: “Cristus … a suferit pedeapsa maximă în timpul domniei lui Tiberius, din mâna unuia dintre procuratorii noştri, Pontius Pilatus.” (Tacitus, Anale, XV:44)

Care a fost reacţia evreilor contemporani evenimentelor? Să fi fost toţi evreii în viaţă la acel moment prezenţi la proces?

Matei, unul dintre cei patru evanghelişti, ne spune că evreii prezenţi la procesul lui Iisus au cerut crucificarea acestuia. Istoric nu putem proba afirmaţia lui Matei dar putem face un exerciţiu de imaginaţie: Să fi fost toţi evreii în viaţă la acel moment prezenţi la proces?

Cu siguranţă, nu!!!

În plus, mulţi dintre evreii contemporani lui Iisus au urmat învăţăturile sale chiar şi după moartea acestuia. Condiţiile intrării ne-evreilor în Biserică sunt adoptate abia în anul 50 d. Ch. când liderii acesteia, încă în totalitate evrei, s-au întâlnit la Ierusalim. Dacă facem un calcul simplu, înseamnă că cel puţin 20 de ani după moartea lui Iisus, creştinismul a rămas circumscris lumii iudaice în care s-a născut.

Puterea acestei etichete a fost uriaşă şi a legitimat, de-a lungul istoriei, acte de o violenţă extremă îndreptate împotriva evreilor.

Iată, de exemplu, cum justifica în anul 1943, episcopul Karol Kmetko decizia de a nu interveni pentru a opri deportarea evreilor slovaci către lagărele de exterminare naziste. Textul îi este adresat lui Smuel Ungar, rabinul oraşului Nitra, cel care îl rugase pe Kmetko să intervină pentru salvarea evreilor slovaci:

Nu este vorba doar de deportare. Nu veţi muri acolo de foame sau boli. Vă vor ucide pe toţi acolo, bătrâni şi tineri deopotrivă, femei şi copii – este pedeapsa pe care o meritaţi pentru moartea Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Christos (…).

ce exemple avem?

ce putem face?

Back To Top