skip to Main Content
Menu

Evreii deţin presa, Hollywood-ul, băncile

Haterii refuză să-i vadă pe evreii care nu lucrează ȋn bănci sau la Hollywood, precum și pe aceia care nu sunt evrei, dar controlează mari publicații, bănci sau fac filme

Naraţiunile antisemite s-au modificat şi s-au adaptat de-a lungul timpului în aşa fel încât să inducă impresia că „pericolul evreiesc” este în preajma noastră şi nu o poveste de demult. Cu toate acestea se pot face legături între unele mituri actuale şi strămoşii pe care îi moştenesc. În Evul Mediu evreilor le era interzisă deţinerea pământului aşa că au ajuns să fie activi în domenii ce erau percepute de creştini drept dezgustătoare sau degradante precum comerţul şi mai târziu chiar în activităţi financiar-bancare. Nu-i de mirare că astăzi printre antisemiţi sunt suficient de mulţi aceia care ne spun că evreii controlează toate ziarele şi toate filmele produse la Hollywood sau că evreii câştigă ceva de fiecare dată când îţi cumperi tu hot wings de la KFC şi plăteşti cu cardul.

Principala problemă la genul acesta de acuze este generalizarea. E greşit să spunem că evreii deţin mass media…toată mass media?!

Probabil că sunt mari trusturi media care sunt deţinute sau controlate de evrei, dar asta nu le face în mod automat nişte unelte în mâinile celor care le au în proprietate. Nu ştiu exact cine controlează sau cât de influenţi sunt evreii în rândul unor companii extrem de puternice precum BBC sau CNN, dar e clar că nu de puţine ori acestea au fost acuzate de către israelieni că ţin partea palestinienilor atunci când relatează conflictul dintre cele două entităţi. Oare acestea sunt controlate de evrei și când țin partea palestinienilor?

Logica celor care folosesc genul acesta de retorică se desfăşoară în mai mulţi paşi:

  1. Porneşte de la o afirmaţie→Evreii deţin banii.
  2. Apoi se oferă exemple de evrei care sunt foarte influenţi în domeniul respectiv→ în cazul finanţelor, a domeniului care se ocupă cu banii, sunt extrem de multe familii evreieşti de la Goldman şi Sachs, Rothschild până la familia Lazard din Franţa.
  3. Concluzia→ afirmaţia de la care s-a pornit se confirmă.

Ceea ce nu ne spun genul acesta de „demonstraţii” este câţi evrei nu deţin averi fabuloase, adică duc un trai normal, ba poate că unii chiar au probleme cu banii după ce plătesc chiria.

E adevărat că evreii sunt suprareprezentaţi la Hollywood, dar să fie ăsta marele secret prin care evreii controlează lumea?! Faptul că Hollywood-ul a fost înfiinţat de emigranţi evrei veniţi din Europa de Est la sfârşitul secolului XIX, precum şi numărul mare al evreilor care au trecut pe acolo de-a lungul timpul, în ipostaze variate (de la mari vedete de ecran, la producători de succes până la figuranţi sau visători care nu trec de casting) nu înseamnă că tot ce se întâmplă acolo este un complex mecanism de manipulare pe care evreii îl controlează cu gândul să influenţeze întreaga omenire.

Hollywood-ul funcţionează pe principiile competiţiei: competiţie între marile studiouri cinematografice, competiţie între producători, între actori pentru roluri, între scenarişti, regizori, investitori.

Hollywood-ul este un mediu creativ, în care spiritul artistic şi talentul sunt extrem de valoroase. Oare oamenii aceştia competitivi, vanitoşi, orgolioşi, unii dintre ei bogaţi, mulţi dintre ei modele pentru milioane de oameni, fac cu toţii parte din această „maşinărie” deţinută de evrei?

ce exemple avem?

ce putem face?

Back To Top