Exemplu // Soros conduce România
Postările acestea sunt instigări evidente la ură făcându-se trimitere la etnie. Ceea ce nu este interzis doar de bunul-simţ, ci şi de lege.
Pe deasupra, se folosesc şi expresii jignitoare şi tot felul de acuze fără să se prezinte argumente.
Hai mai bine să vedem cine este Soros şi cu ce se ocupă.
George Soros s-a născut la Budapesta în 1930 într-o familie de evrei. A supravieţuit Holocaustului şi în 1947 emigrează în Marea Britanie unde a absolvit London School of Economics. Tot acolo intră în contact şi descoperă teoriile lui Karl Popper despre “societatea deschisă”.
În 1956 pleacă în SUA unde lucrează la bursă şi îşi clădeşte averea prin investiţii şi speculaţii financiare. De multe ori a fost acuzat că deciziile şi mişcările sale în piaţa de capital au dus la falimentul unor entităţi financiare majore cu efecte devastatoare pentru multe instituţii sau chiar state. De exemplu, Soros este considerat responsabil pentru prăbuşirea Băncii Angliei în 1992 când acesta a pariat pe devalorizarea lirei şi a reuşit să câştige într-o singură zi peste un miliard de dolari prin investiţiile pe termen scurt pe care le-a făcut.
Componenta filantropică a activităţii sale se desfăşoară prin intermediul Open Society Foundation care coordonează sau a avut programe în aproape toată lumea. Soros este acuzat că prin intermediul acestor programe şi a oamenilor pe care fundaţiile sale îi sprijină încearcă să-şi impună propriile interese. Problema celor care îl acuză este că nu prea reuşesc să enunţe care sunt aceste interese malefice, iar dacă o fac le lipsesc dovezile.
De exemplu, în România Soros a fost acuzat că se află în spatele exploatării zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană de către o companie canadiană. S-a dovedit asta? Nu.
Conceptul de “societate deschisă” şi valorile pe care organizaţiile non-guvernamentale susţinute financiar de către Soros le promovează pornesc de la teoriile lui Popper, profesorul lui Soros din anii studenţiei. Soros susţine că într-o societate deschisă nimeni nu deţine adevărul absolut, de aceea, pentru a funcţiona trebuie stimulată gândirea critică. Statul trebuie să se fundamenteze pe principii democratice, să asigure separaţia puterilor, să stimuleze şi să protejeze economia de piaţă, să ofere transparenţă decizională, legea să fie respectată şi minorităţile ascultate şi protejate. Şi în România programele finanţate de Soros au încercat să formeze experţi şi să aducă un plus de cunoaştere în domenii precum respectarea drepturilor omului şi a statului de drept; micşorarea inegalităţilor între indivizi bazate pe rasă, etnie, gen, apartenenţă de clasă, orientare sexuală; respectarea libertăţii presei, a libertăţii de expresie, precum şi a gândirii critice care să aducă schimbări pozitive în mersul lucrurilor. De asemenea, toate aceste programe se construiesc pornind de la principii meritocratice în care individul este valorizat independent de grupul căruia îi aparţine.
Este aproape aberant să crezi că un individ, fie el extrem de bogat şi influent, poate să controleze o ţară precum România. Putem să fim sau nu de acord cu metodele pe care le foloseşte în afaceri. Putem să credem în eficienţa sau eşecul demersurilor sale filantropice şi umanitare. Putem chiar să ne întrebăm dacă cei care aparţin organizaţiilor sale au şi alte obiective pe lângă cele pe care le fac publice. Este însă profund greşit să căutăm o legătură între ceea ce face George Soros şi apartenenţa sa etnică, iar mulţi dintre cei care ne spun că Soros conduce România ne spun şi că Soros este evreu. Goebbels ar fi mândru!
This Post Has 0 Comments