Evreii sunt poporul lui Satan
Această etichetă transformă evreul într-un paria al lumii creştine şi ţapul ispăşitor de serviciu pentru diversele crize politice, economice şi/sau sociale prin care trece aceasta.
Asocierea evreului cu diavolul îşi are originea în două texte din Noul Testament, ambele provenind din Apocalipsa lui Ioan:
2:9 ştiu necazul şi sărăcia ta, – dar eşti bogat –, ştiu şi defăimarea din partea celor ce spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan.
3:9 îi voi face pe cei din sinagoga lui Satan – care spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint – să vină şi să se prosterneze la picioarele tale şi să-şi dea seama că te-am iubit.
Ce ne spune aici Ioan? Că cei care aparţin de sinagoga Satanei spun despre sine că sunt evrei dar, în realitate, NU SUNT, ci mint. Cu alte cuvinte: adevăraţii iudei nu aparţin de sinagoga Satanei.
Ignorând sensul real al argumentului construit de Ioan, autorii creştini de după secolul I vor prelua din textul acestuia sintagma “sinagoga Satanei” şi o vor aplica nediscriminatoriu tuturor celor ce aparţin şi vor aparţine comunităţii evreieşti.
Acuzaţia devine un laitmotiv al textelor creştine de după secolul I, fiind utilizată de marea majoritate a Părinţilor Bisericii. Pentru Grigorie din Nyssa, de exemplu, “evreii sunt o adunare a diavolului, Sanhedrin al demonilor, blestemaţi, răi la modul absolut (…) şi duşmani a tot ceea ce este bun” în timp ce Ioan Gură de Aur susţinea că “sinagoga este domeniul diavolului aşa cum este şi sufletul evreilor.”
În Evul Mediu, arta, teatrul stradal, tratatele teologice vor lega această temă de cea a poporului deicid şi vor populariza ideea că evreii nu sunt un popor ca toate celelalte ci reprezintă “sămânţa lui Satan.”
Acuzaţia a conferit legitimitate masacrelor cărora le-au fost victime evreii de-a lungul Evului Mediu, expulzărilor sau statutului inferior ce le-a fost conferit.
Imaginarul creştin transformă, astfel, o minoritate lipsită de orice putere politică şi căreia îi este, în mod tradiţional, asociat un statut inferior, într-un monstru mitic, sămânţă a lui Satan şi, implicit, duşman al lui Dumnezeu şi al Creștinătăţii.
Consecinţa
Fiind imaginat drept un popor aparte, aflat în slujba lui Satan, principiul dragostei creştine nu se extinde şi asupra evreului care rămâne un paria al lumii creştine şi ţapul ispăşitor pentru diversele crize politice, economice şi/sau sociale prin care trece aceasta.
Acuzaţia supravieţuieşte laicizării Europei, îşi găseşte loc în tezele rasiste ale secolului al XIX-lea sub forma evreului „periculos” şi „parazit”, îşi arată puterea distructivă în ideologia nazistă şi în Holocaust şi, în ciuda tuturor crimelor ce au fost de-a lungul istoriei legitimate prin trimiterea la ea, este încă prezentă în mediul online contemporan.
ce exemple avem?
ce putem face?
