Exemplu // Romii vorbesc despre Holocaust doar pentru a primi despăgubiri
De fapt, romii vorbesc prea puțin despre compensații. Dacă ar fi vorbit mai mult, poate și-ar fi și primit drepturile legale!
În ciuda existenței Legii 189/2000, sute de oameni au murit fără a fi beneficiat de drepturile rămase pe hârtie. Sunt documentate numeroase cazuri în care supraviețuitorii romi au fost refuzați, invocându-se diferite pretexte:
Vrei să știi mai multe?
Maria Stancu-Costea, născută în 1936, a fost deportată împreună cu restul familiei sale din Pitești, în 12 septembrie 1942. În Transnistria i-au murit două surori. După revenirea din Transnistria, a făcut tot posibilul ca fiii și fiicele sale să meargă la școală. Copiii ei au terminat liceul, iar nepoții, universitatea. Nu o interesau compensațiile sub formă de bani, ci voia ca statul român să recunoască oroarea deportării căreia ea și familia ei îi fuseseră victime.
În octombrie 2014, s-a adresat Casei de Pensii Bacău, solicitându-și drepturile. Avea numeroase documente doveditoare ale deportării din mai multe arhive (Argeș, București, US Holocaust Memorial Museum – Washington DC, Nikolaev-Ucraina). Dar a fost dezinformată de funcționari care i-au refuzat dosarul și i-au comunicat verbal că Legea 189/2000 „nu este pentru țigani”, trimițând-o acasă.
Apoi, în următoarele luni, autoritățile au motivat neacordarea drepturilor legale în fel și chip:
În aprilie 2015, Casa de pensii Bacău a susținut că supraviețuitoarea si familia ei s-ar fi dus de bunăvoie în Transnistria, deci nu merită indemnizația de 200 de lei;
Tot atunci, Casa de pensii Bacău a pretins, aberant, că documentele de arhivă nu sunt bune (deși erau de la arhivele locale și centrale) și au solicitat în schimb documente de la Botoșani (?!), deși supraviețuitoarea fusese deportată din Pitești, județul Argeș (500 km mai la sud!); Funcționarii au refuzat expertiza istorică.
În august 2015, autoritățile au acceptat că a fost deportată în Transnistria, dar au refuzat acordarea indemnizației de 200 de lei pe motiv că supraviețuitoarea nu poate dovedi și data revenirii din lagăr. Asta deși supraviețuitoarea dăduse declarație notarială, beneficiase de expertiză istorică, iar Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului lămurea cât a durat deportarea romilor.
Ridicol să refuzi unui supraviețuitor, care a demonstrat că a fost deportat, drepturile pe motiv că nu poate demonstra când s-a întors din deportare.
În ianuarie 2017, Maria Costea a murit fără a i se fi recunoscut drepturile legale pentru persecuțiile îndurate.
This Post Has 0 Comments