Exemplu // România nu a trimis evrei în lagărele naziste și în România nu a fost Holocaust
Printre cei care ajung să citească astfel de articole este și Iancu Țucărman.
În 1941, Iancu era un tânăr de 18 ani care locuia ȋn Iași ȋmpreună cu tatăl lui și cu două din cele trei surori ale sale. Mama lor murise ȋn 1938. Ca orice tânăr de vârsta lui, petrecea cu prietenii la seri dansante, citea, se ȋndrăgostea și ȋși făcea planuri.
Pe 29 iunie 1941, doar pentru că era evreu, a fost urcat într-un tren de marfă care trebuia să ajungă la Podu Iloaiei. Deși distanța dintre cele două localități este de 30 km trenul a parcurs-o în circa 12 ore. În vagonul de transport vite ȋn care Iancu a fost ȋnchis alături de alți 136 de evrei era un strat gros de bălegar peste care autoritățile romȃne turnaseră var. Temperatura din acel sfȃrșit de iunie era ridicată. „Era o cameră de gazare pe roți”, spune astăzi Iancu. Din cei 137 de bărbați din vagonul ȋn care se găsea au ajuns ȋn viață la Podul Iloaiei doar 8. Așa se explică de ce în Pogromul de la Iași și ȋn trenurile morții și-au găsit sfârșitul mai bine de 13.000 de evrei.
Iancu Țucărman a fost între puținii care au supraviețuit. Acum trăiește ȋntr-un apartament din Drumul Taberei. La 96 de ani ȋncă este activ, merge la concerte de muzică clasică și călătorește, cu mașina, avionul, dar si pe internet. Pe internet, din cȃnd ȋn cȃnd, dă peste articole care ȋi spun că ceea ce a trăit el ȋn timpul războiului nu s-a ȋntȃmplat.
This Post Has 0 Comments