Exemplu // Doar „țiganii” infractori au fost deportați
Ceea ce urmează să vă povestesc nu-i decȃt una dintre multele situații care arată cȃt de aberantă și nedreaptă a fost deportarea ȋn Transnistria pentru romi.
Tudorică Bășcău locuiește ȋn 1942 la Pitești, are o casă cu două camere și este potcovar de meserie. Ȋn anii `40 nu era o meserie proastă, atelajele cu cai erau mijloace de locomoție populare. Abia ȋn 1966 a ȋnceput să se fabrice automobilele Dacia la Pitești. Ȋmpreună cu Dumitra, soția sa, Tudorică avea patru copii: Maria, 21 de ani, era croitoreasă la Confecțiile Militare din Curtea de Argeș, Alexandrina avea 17 ani, era frizeriță și locuia ȋn comuna Leordeni, iar în grija lui Tudorică și a soției sale erau Nicolae și Ioana, de 13 ani și de opt ani. Ultimii doi copii mergeau la școală.
Ȋn 12 septembrie 1942 Tudorică, Dumitra și cei doi copii minori au fost deportați ȋn Transnistria. Am uitat să spun…pardon!…să scriu că:
– Tudorică nu avea cazier!
– Doi frați ai lui muriseră pe front, pentru România, ȋn Primul Război Mondial!
– Tudorică făcuse armata și era mobilizabil, adică oricȃnd putea să fie chemat să lupte pentru Romȃnia!
Dar toate astea sau faptul că era integrat, avea o afacere care ȋi permitea să-și dea copiii la școală și să ȋntrețină o casă nu au contat. El și ai lui au fost deportați ȋn Transnistria.
Maria, fiica cea mare, ȋi scrie ministrului de interne ȋn octombrie 1942 arătȃnd că este o eroare deportarea familiei sale ȋn Transnistria și cere ca aceștia să fie aduși ȋnapoi la Pitești. Unde credeți că ajunge plȃngerea Mariei? La Poliția Pitești. Adică la aceleași autorități care hotărȃseră deportarea. Vă așteptați ca aceștia să recunoască că au făcut o eroare? N-au recunoscut! După ce a cercetat, Poliția Pitești a hotărȃt că nu e cazul ca familia Bășcău să fie readusă din Transnistria, „deoarece fiind țigan de origină nu exercita nici o profesiune care să-i procure existența, fiind o povară pentru stat”. Cu alte cuvinte, dacă ești țigan e clar că nu muncești!
Asta e doar prima parte a dramei familiei lui Tudorică.
Ȋn timp ce rudele făceau petiții către autorități și ȋncercau să-i aducă ȋnapoi, familia lui Tudorică ȋși găsea sfȃrșitul. Ȋn octombrie 1943 doar Nicolae (avea 13 ani) mai era ȋn viață. Reușise să fugă din Transnistria și să ajungă la un unchi de-al său ȋn Pitești. Chiar și ȋn condițiile astea autoritățile au hotărȃt că Nicolae trebuie să fie deportat iar în Transnistria, acolo unde-i muriseră părinții și sora. Ȋn februarie 1944 Poliția Pitești scria Postului de Jandarmi Leordeni să se mobilizeze pentru „prinderea și ȋnaintarea la acea Legiune [Oceacov] a țiganului minor Bășcău Nicolae; fiul lui Tudorică și Rada sau Dumitra”. Ultima informație pe care arhivele o păstrează arată că ȋn 27 martie 1944 ȋncă nu fusese prins și că s-ar fi aflat ascuns ȋn Topoloveni.
S-au ȋnregistrat numeroase alte cazuri similare, cȃnd familii ale unor romi mobilizați sau mobilizabili, cinstiți, având meserii, fiind integrați și respectați de către ceilalți, au fost deportate.
Acești oameni deportați în Transnistria nu erau infractori. Dar faptul că erau romi a fost suficient ca autoritățile să-i criminalizeze și să-i deporteze.
Azi sunt oare priviți diferit?
This Post Has 0 Comments